"Acest fiu al pustietăţii, cu suflet adânc si deschis nutrea in adăncul fiinţei sale altceva decat ambiţie. Un suflet mare si tăcut, făcea parte din rândurile celor care natura inseşi I-a desemnat sa fie sinceri. În timp ce altii se iau după formule si zvonuri, rezumându-se la ele, acest om nu putea sa se ascundă in spatele lor, era singur cu sufletul său si cu realitatea lucrurilor… Iar cuvantul acelui om părea o voce izvorata din insasi inima naturii : Ce sunt eu? Ce este acest lucru de nepătruns în care traiesc si caruia oamenii ii spun Univers? Ce este viata, ce este moarte, ce trebuie sa cred? Ce trebuie să fac? Stâncile muntelui Hira si cele ale muntelui Sinai, ca si nisipurile singuratice si aspre nu-i dădeau nici un răspuns, nici cerul măreţ rotindu-se tăcut deasupra capului său, cu stelele scanteind albastru, nu-i dadea nici un raspuns. Nici un raspuns nicaieri. Iar cheia trebuia sa fie sufletul omului si tot ce insiflase Dumnezeu in el… Căci acest om “sălbatic” simtea că răspunsul acesta era de o importanţă covarsitoare, toate celelalte fiind insignifiante in comparatie cu el. Nu găsea insa nici un raspuns in jargonul clevetitoarelor secte grecesti, in traditiile nebuloase ale evreilor sau in rutina prosteasca a idolatriei arabe. El poseda darul de a vedea dincolo de aparenta lucrurilor, pătrunzand in esenţa lor.” - Thomas Carlyle
Câtiva cercetători europeni despre Profetul Muhammed:
“Istoria ne arată clar cã legenda musulmanilor fanatici, măturând lumea si impunând Islamul cu vârful sabiei raselor cucerite este unul dintre miturile cele mai absurde care au fost vreodatã construite de istorici.”(De Lacy O’Leary, Islam At The Crossroad, Londres, 1923, p. 8)
“Profetul (Muhammed) stabilise un document care stipula printre altele: evreii si crestinii vor fi protejaţi împotriva tuturor insultelor sau vexatiilor, ei vor avea aceleasi drepturi ca si musulmanii la protecţia si serviciile noastre, iar în plus, îsi vor practica religia la fel de liber ca şi musulmanii.”(Huston Smith, The World’s Religions, Ed. Harper Collins, 1991, p. 256)
“Dacă grandoarea scopului, nimicnicia mijloacelor, imensitatea rezultatului sunt cele trei măsuri ale geniului omului, cine va îndrãzni sã compare la scară umană un mare om al istoriei moderne cu Muhammad? Cei mai faimosi n-au pus în miscare decât arme, legi, imperii; ei nu au fondat (atunci când au fondat ceva) decât puteri materiale năruite adesea înaintea lor. Acesta a pus în mişcare armate, legislatii, imperii, popoare, dinastii, milioane de oameni aflaţi pe o treime din globul locuit; dar a mai pus în mişcare în plus si altare, zei, religii, idei, credinţe, suflete,... mărinimia sa în victorie, ambitia sa ideaticã, si câtusi de putin imperială, rugăciunea sa fără sfârsit, conversatia sa cu Dumnezeu, moartea si triumful de după mormânt atestă mai mult decât o impostură, o convingere. Aceastã convingere a fost ceea ce i-a dat puterea de a restaura o dogmă. Aceastã dogmă era dublă, unicitatea lui Dumnezeu pe de o parte, faptul că nimic nu e în afara acestei unicităţi pe de altă parte; prima răstoarnă cu sabia pe zeii mincinoşi, cealaltă inaugureazã cu cuvântul o idee! Filosof, orator, apostol, legislator, rãzboinic, cuceritor al ideilor, restaurator al dogmelor rationale, a unui cult fără imagini, fondator a douăzeci de imperii terestre si a unui imperiu spiritual, iată-l pe Muhammad! După toate scările cu care se măsoară grandoarea umană, care om a fost mai mare?”(Alphonse de Lamartine, Histoire de la Turquie, Paris, 1854, Tome 1 si Livre 1, p.280)
“Nu propagarea, ci permanenta religiei sale merită uimirea noastrã: aceeasi impresie, pură şi perfectă, pe care a lăsat-o la Mecca şi la Medina, se regăseşte, douăsprezece secole mai târziu, la indienii, africanii si turcii, prozeliti ai Coranului... Musulmanii au stiut să reziste, uniform, tentatiei de a reduce obiectul credintei si al devotiunii lor la nivelul simturilor si a imaginatiei omului. “Cred într-un singur Dumnezeu si în Muhammad, profetul Său” – aceastã afirmatie cuprinde profesiunea de credintă a Islamului, într-un mod simplu si invariabil. Imaginea intelectuală a Divinitătii nu s-a văzut niciodată degradatã printr-un idol oarecare, omagiile aduse profetului nu au depăsit niciodatã măsura unei virtuti umane, iar preceptele sale vii au restrâns recunostinta discipolilor sãi în limitele ratiunii si ale religiei.”(Edward Gibbon si Simon Ocklay, History of the Saracen Empire)
“Era Cezar si Papă reuniţi în unul singur; dar era Papă fără a avea pretenţiile unui Papă, si Cezar fără a avea legiunile unui Cezar: fără arme, fără gardă de corp, fără palat, fără venit fix; dacă a existat un om care să aibă dreptul de a spune că domneşte prin voinţa divină, acesta a fost Muhammad, pentru că a avut toată puterea fără să fi avut nici instrumentele, nici suportul ei.”(Bosworth Smith, Mohammad and Mohammadanism, Londres, 1874, p. 92)
06. “Este imposibil, pentru cineva care studiazã viaţa şi caracterul marelui Profet al Arabiei, pentru cineva care ştie cum a predicat şi cum a trăit, să aibă alt sentiment decât de respect pentru acest profet prodigios, unul dintre marii mesageri ai Fiintei Supreme. Si chiar dacă discursurile mele contin destule lucruri care sunt familiare multora dintre voi, de fiecare dată când eu însumi le recitesc, simt crescând în mine un nou val de admiratie, o nouă reverentă sfântă pentru acest prodigios maestru arab.”(Annie Besant, The Life and Teachings of Muhammad, Madras, 1932, p. 4)
“Modul în care acceptă persecutiile datorate credintelor sale, înalta moralitate a oamenilor care trăiră alături de el si care îl luară drept ghid, grandoarea operei sale, toate acestea nu fac decât să demonstreze integritatea sa fundamentală. Supozitia conform căreia Muhammad ar fi un impostor ridică mai multe probleme decât rezolvă. Totuşi, nici una dintre marile figuri ale istoriei nu este atât de putin apreciată în Occident ca Profetul Muhammad.”(W. Montgomery, Mohammad at Mecca, Oxford, 1953, p. 52)
“Om de afaceri prosper încă de la vârsta de douăzeci de ani, avea sã devină în curând seful unei caravane de cămile apartinând unei văduve bogate. Aceasta, recunoscându-i meritele, îi propuse să-i devină soţie. Desi fu cu paisprezece ani mai în vârstã ca el, o luă de nevastă şi fu un soţ devotat până la moartea ei. Aşa ca si cei mai multi dintre marii profeti care îl precedarã, Muhammad căută să evite onoarea de a transmite cuvântul divin, considerându-se nedemn pentru a duce la bun sfârsit această sarcină. Dar îngerul îi comandã: “Citeste!”. Din ceea ce cunoastem despre viata sa, stim că Muhammad nu stia nici să citeascã, nici să scrie, dar începu să recite cuvintele cu care era inspirat, si care aveau în curând să transforme o mare parte a globului prin versetul: “nu existã decât Un singur Dumnezeu!”. Pe toate planurile, Muhammad a fost un spirit eminamente practic. Atunci când fiul sãu iubit, Ibrahim, muri, avu loc o eclipsã, si anumite zvonuri spuserã cã Dumnezeu i-a exprimat personal condoleantele Sale. Or, se spune că Muhammad însusi afirmă că o eclipsă fiind un fenomen natural, era lipsit de sens să i se atribuie acestui gen de fenomen o legătură oarecare cu naşterea sau moartea unei fiinte umane. La moartea sa, unii voiră să-l transforme într-un zeu, dar succesorul său administrativ [Abu Bakr] puse capăt valului de isterie prin unele din cele mai frumoase cuvinte din istoria religiei: “Dacă unul dintre voi îi va face un cult lui Muhammad, el este mort. Dar dacă îi va face un cult lui Dumnezeu, atunci să ştie că El va trăi veşnic.”
Câtiva cercetători europeni despre Profetul Muhammed:
“Istoria ne arată clar cã legenda musulmanilor fanatici, măturând lumea si impunând Islamul cu vârful sabiei raselor cucerite este unul dintre miturile cele mai absurde care au fost vreodatã construite de istorici.”(De Lacy O’Leary, Islam At The Crossroad, Londres, 1923, p. 8)
“Profetul (Muhammed) stabilise un document care stipula printre altele: evreii si crestinii vor fi protejaţi împotriva tuturor insultelor sau vexatiilor, ei vor avea aceleasi drepturi ca si musulmanii la protecţia si serviciile noastre, iar în plus, îsi vor practica religia la fel de liber ca şi musulmanii.”(Huston Smith, The World’s Religions, Ed. Harper Collins, 1991, p. 256)
“Dacă grandoarea scopului, nimicnicia mijloacelor, imensitatea rezultatului sunt cele trei măsuri ale geniului omului, cine va îndrãzni sã compare la scară umană un mare om al istoriei moderne cu Muhammad? Cei mai faimosi n-au pus în miscare decât arme, legi, imperii; ei nu au fondat (atunci când au fondat ceva) decât puteri materiale năruite adesea înaintea lor. Acesta a pus în mişcare armate, legislatii, imperii, popoare, dinastii, milioane de oameni aflaţi pe o treime din globul locuit; dar a mai pus în mişcare în plus si altare, zei, religii, idei, credinţe, suflete,... mărinimia sa în victorie, ambitia sa ideaticã, si câtusi de putin imperială, rugăciunea sa fără sfârsit, conversatia sa cu Dumnezeu, moartea si triumful de după mormânt atestă mai mult decât o impostură, o convingere. Aceastã convingere a fost ceea ce i-a dat puterea de a restaura o dogmă. Aceastã dogmă era dublă, unicitatea lui Dumnezeu pe de o parte, faptul că nimic nu e în afara acestei unicităţi pe de altă parte; prima răstoarnă cu sabia pe zeii mincinoşi, cealaltă inaugureazã cu cuvântul o idee! Filosof, orator, apostol, legislator, rãzboinic, cuceritor al ideilor, restaurator al dogmelor rationale, a unui cult fără imagini, fondator a douăzeci de imperii terestre si a unui imperiu spiritual, iată-l pe Muhammad! După toate scările cu care se măsoară grandoarea umană, care om a fost mai mare?”(Alphonse de Lamartine, Histoire de la Turquie, Paris, 1854, Tome 1 si Livre 1, p.280)
“Nu propagarea, ci permanenta religiei sale merită uimirea noastrã: aceeasi impresie, pură şi perfectă, pe care a lăsat-o la Mecca şi la Medina, se regăseşte, douăsprezece secole mai târziu, la indienii, africanii si turcii, prozeliti ai Coranului... Musulmanii au stiut să reziste, uniform, tentatiei de a reduce obiectul credintei si al devotiunii lor la nivelul simturilor si a imaginatiei omului. “Cred într-un singur Dumnezeu si în Muhammad, profetul Său” – aceastã afirmatie cuprinde profesiunea de credintă a Islamului, într-un mod simplu si invariabil. Imaginea intelectuală a Divinitătii nu s-a văzut niciodată degradatã printr-un idol oarecare, omagiile aduse profetului nu au depăsit niciodatã măsura unei virtuti umane, iar preceptele sale vii au restrâns recunostinta discipolilor sãi în limitele ratiunii si ale religiei.”(Edward Gibbon si Simon Ocklay, History of the Saracen Empire)
“Era Cezar si Papă reuniţi în unul singur; dar era Papă fără a avea pretenţiile unui Papă, si Cezar fără a avea legiunile unui Cezar: fără arme, fără gardă de corp, fără palat, fără venit fix; dacă a existat un om care să aibă dreptul de a spune că domneşte prin voinţa divină, acesta a fost Muhammad, pentru că a avut toată puterea fără să fi avut nici instrumentele, nici suportul ei.”(Bosworth Smith, Mohammad and Mohammadanism, Londres, 1874, p. 92)
06. “Este imposibil, pentru cineva care studiazã viaţa şi caracterul marelui Profet al Arabiei, pentru cineva care ştie cum a predicat şi cum a trăit, să aibă alt sentiment decât de respect pentru acest profet prodigios, unul dintre marii mesageri ai Fiintei Supreme. Si chiar dacă discursurile mele contin destule lucruri care sunt familiare multora dintre voi, de fiecare dată când eu însumi le recitesc, simt crescând în mine un nou val de admiratie, o nouă reverentă sfântă pentru acest prodigios maestru arab.”(Annie Besant, The Life and Teachings of Muhammad, Madras, 1932, p. 4)
“Modul în care acceptă persecutiile datorate credintelor sale, înalta moralitate a oamenilor care trăiră alături de el si care îl luară drept ghid, grandoarea operei sale, toate acestea nu fac decât să demonstreze integritatea sa fundamentală. Supozitia conform căreia Muhammad ar fi un impostor ridică mai multe probleme decât rezolvă. Totuşi, nici una dintre marile figuri ale istoriei nu este atât de putin apreciată în Occident ca Profetul Muhammad.”(W. Montgomery, Mohammad at Mecca, Oxford, 1953, p. 52)
“Om de afaceri prosper încă de la vârsta de douăzeci de ani, avea sã devină în curând seful unei caravane de cămile apartinând unei văduve bogate. Aceasta, recunoscându-i meritele, îi propuse să-i devină soţie. Desi fu cu paisprezece ani mai în vârstã ca el, o luă de nevastă şi fu un soţ devotat până la moartea ei. Aşa ca si cei mai multi dintre marii profeti care îl precedarã, Muhammad căută să evite onoarea de a transmite cuvântul divin, considerându-se nedemn pentru a duce la bun sfârsit această sarcină. Dar îngerul îi comandã: “Citeste!”. Din ceea ce cunoastem despre viata sa, stim că Muhammad nu stia nici să citeascã, nici să scrie, dar începu să recite cuvintele cu care era inspirat, si care aveau în curând să transforme o mare parte a globului prin versetul: “nu existã decât Un singur Dumnezeu!”. Pe toate planurile, Muhammad a fost un spirit eminamente practic. Atunci când fiul sãu iubit, Ibrahim, muri, avu loc o eclipsã, si anumite zvonuri spuserã cã Dumnezeu i-a exprimat personal condoleantele Sale. Or, se spune că Muhammad însusi afirmă că o eclipsă fiind un fenomen natural, era lipsit de sens să i se atribuie acestui gen de fenomen o legătură oarecare cu naşterea sau moartea unei fiinte umane. La moartea sa, unii voiră să-l transforme într-un zeu, dar succesorul său administrativ [Abu Bakr] puse capăt valului de isterie prin unele din cele mai frumoase cuvinte din istoria religiei: “Dacă unul dintre voi îi va face un cult lui Muhammad, el este mort. Dar dacă îi va face un cult lui Dumnezeu, atunci să ştie că El va trăi veşnic.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu